Vom avea de toate, și ateliere online pentru copiii care vin din toate zările, și ateliere în persoană la Biblioteca Județeană, unde am fost așteptați cu nerăbdare.
_ _ _
În această săptămână, pe 9 și 10 iunie, la ora 18.00, Liana Precup îi așteaptă pe Zoom pe micii filosofi care participă la programul PhiloTech la atelierele despre filosofie și tehnologie. Când devine un joc atât de serios încât lumea întreagă depinde de el? Poate un joc jucat de copii să salveze lumea?
Aceste ateliere au deja două grupuri de copii care participă din februarie la întâlniri; dar dacă sunteți interesați de temă, puteți să îi scrieți Lianei la adresa p4c.cluj@gmail.com
_ _ _
Tot online, pentru copiii din grupa 7-9 ani care s-au întâlnit luna trecută cu Persida, sau pentru alți copii care nu au participat la multe ateliere de filosofie, sau poate chiar deloc 🙂 Liana va organiza o nouă întâlnire pe Zoom în data de 15 iunie la ora 18.00, unde va povesti cu cei mici despre întrebările pe care ni le provoacă trecerea timpului. Cei care doresc să se înscrie pot completa acest formular: https://forms.gle/MYJd11nkwAXMX1K98
Credit foto: Icons8 Team pe Unsplash
În săptămâna următoare organizăm pentru copiii din Cluj trei ateliere la Biblioteca Județeană, unde vom explora tot tema timpului, pornind de la mai multe povești filosofice. Există oare timpul? Dacă da, avem același timp pentru toți oamenii și pentru cei de pe alte planete (dacă există creaturi pe alte planete)?
Atelierele de la bibliotecă sunt următoarele:
- 15 iunie, ora 18.00, atelier de filosofie cu copiii în limba maghiară cu Erzsebet Kerekes la Biblioteca Județeană (sediul central din Mărăști)
- 16 iunie, ora 18.00, atelier de filosofie cu copiii în limba română cu Mihaela Frunză și Persida Bec, la Biblioteca Județeană (sediul central din Mărăști)
- 17 iunie, ora 18.00, atelier de filosofie cu copiii în limba română cu Ariana Guga, la Filiala “Traian Brad” a Bibliotecii Județene (sediul din Mănăștur).
Pentru copiii care vor să vină la bibliotecă, sunt câteva lucruri de care ar trebui să țină cont, fiindcă din păcate pandemia nu s-a terminat cu totul și vrem să ne simțim în siguranță:
- Atelierele sunt recomandate pentru copii cu vârste între 8-12 ani;
- Atelierele vor fi organizate de preferință afară (în cortul din fața bibliotecii din Mărăști sau pe terasa bibliotecii din Mănăștur);
- Dacă vremea sau condițiile nu vor permite (e ploaie sau e prea mare gălăgie), atelierele vor fi mutate în interiorul bibliotecii (la Secția pentru adolescenți și/sau Sala multiculturală, la biblioteca din Mărăști, respectiv la Secția pentru copii, la biblioteca din Mănăștur);
- Din motive de siguranță, portul măștii de protecție este obligatoriu pe durata atelierului;
- La intrarea în bibliotecă, micuții vor fi rugați să își dezinfecteze mâinile și li se va lua temperatura;
- Numărul maxim de participanți pentru a asigura distanțarea socială este de 15 copii/atelier.
Doritorii sunt rugați să completeze următorul formular de înscriere: https://forms.gle/Ax2XuHjAtVML7wet7
_ _ _
În fine, revenim în online pentru finalul lunii cu atelierul PhiloPop pe care nu am mai apucat să îl organizăm în luna mai. Pe data de 21 iunie, la fix o lună de la lansarea albumului “Scaled & Icy”, la ora 18.00, Mihaela Frunză îi așteaptă pe copiii și adolescenții cu vârste între 12-16 ani la o discuție în limba engleză la care sperăm să participe și copii și tineri din alte țări, ca să ne bucurăm împreună de muzica și provocările din ultimul album al formației Twenty One Pilots, despre care am mai povestit și anul trecut.
Doritorii sunt așteptați să completeze acest formular: https://forms.gle/wGckeYdN5wcenjk78
Credit foto: Jordan Whitfield pe Unsplash
_ _ _
Atât pentru această lună, vă așteptăm cu mare drag la atelierele noastre!
Credit foto cu maci 🙂 Alexander Schimmeck Pe Unsplash